Cum public o traducere?

Traducerea se va face după ultima ediţie critică a textului, menţionându-se în introducere care a fost aceasta. Responsabilitatea faţă de alegerea ediţiei după care s-a făcut traducerea aparţine traducătorului. Textul sursă (în format electronic) va fi predat editurii. În cazul inserării de cuvinte sau fragmente scrise cu un alt font, acestea vor fi trimise împreună cu textul de bază.
Traducătorul este cel care va verifica fondul textului tradus, redactorul intervenind, după caz, doar în forma acestuia (greşeli gramaticale, greşeli de punctuaţie și de ortografie). Traducerea va fi redactată cu caractere româneşti (cu diacritice). Redactorul va sesiza traducătorul atât omisiunile de text cât și traducerile defectuoase.
Traducerea trebuie să fie fidelă textului original, de preferinţă o traducere cuvânt cu cuvânt. Limbajul folosit va fi unul teologic ortodox, uniformizat.
Notele proprii ale traducătorului (referitoare la probleme filologice sau de interpretare a textului) vor fi concise, la obiect, și vor avea menţiunea „[n. trad.]”. Acestea vor fi încadrate de paranteze pătrate.
Traducerea va avea o scurtă introducere cu informaţii de generalitate referitoare la textul tradus: cine este autorul textului, când a fost scris, motivaţia, destinatarii și un rezumat al textului, particularităţi, noutatea și specificul textului etc.
Traducerea textelor clasice sau patristice se va face după ediţia de limbă în care a scris și autorul. Prin urmare, un text grecesc se va traduce după ediţia sa grecească și nu după una scrisă într-o limbă modernă sau după una veche românească. Aceste ediţii pot fi consultate numai în cazul unor dificultăţi de traducere.
În corpul traducerii, notele vor fi înainte de ultimul semn de punctuaţie (1. // 2; // 3? // 4! //), însă imediat după ghilimelele unui citat („...”5.). În cazul unui text care este integral un citat, ghilimelele vor fi după ultimul semn de punctuaţie, dar înainte de notă („...?/!/.”5).
Regulile generale de redactare prezentate în secțiunea condiții de publicare/cum public un studiu? sunt valabile și în cazul traducerilor.