existenţă

„Persoană” și „natură” în teologia lui Leonțiu de Bizanț

Leonţiu de Bizanţ a cărui identitate rămâne încă subiect de dezbatere, este figura centrală a secolului VI. În scrierea sa ”Adversus Nestorianos et Eutychianos” el aprofundează teologia Calcedonului cu privire la persoană şi natură: natura are rațiunea existenței, are semnificația de gen. Ea arată caracteristica realității generale. Ipostasul arată existența prin sine-însăși. El descoperă pe cineva, ”acesta sau acela”. Ipostasul arată particularul deosebit de comun. Împreună cu teologii din secolul V şi VI, Leonţiu este legat de învăţătura Părinţilor Capadocieni, pe care o continuă şi o aprofundează. Ca și Părinții Capadocieni, Leonțiu definește persoana ca o anumită existență, care este purtătoare de proprietăți particulare, prin care se delimitează de celelalte existențe definite. Natura indică universalul, ipostasul delimitează particularul de comun.