icoană

La disputa iconoclasta e la crisi del culto delle immagini religiose nell’oriente cristiano

Studiul de faţă aduce în prim plan momentul crizei iconoclaste, o perioadă întunecată pentru istoria imaginilor religioase in Orient, care după multe persecuţii îndreptate către cei ce venerau icoanele se sfârşeste prin „triumful Ortodoxiei”  şi redactarea celebrului Synodicon, documentul oficial ce glorifica reinstituirea cultului icoanelor. Într-adevăr, dintre toate modurile de exprimare culturală ale creştinătăţii – latină, siriacă, egipteană sau armeană – cea bizantină este unica în care arta devine nedespărţită de teologie. Disputele dintre secolele VIII si IX au arătat că în lumina Întrupării arta nu poate avea o funcţie neutră, ci că ea este chemată ca să exprime in mod liturgic credinţa Bisericii.

Parola di Dio, icona ed eucaristia: i termini di un profondo rapporto liturgico

Începând cu primele secole ale existenţei sale, creştinismul – mai mult decat alte religii care se folosesc într-un fel sau altul de artă – deţine un netăgăduit caracter viziv. Această cracteristică e însă mult mai accentuată în creştinismul răsăritean şi este evidenţiată în mod deosebit în cadrul cultului Bisericii Ortodoxe. Astfel, din punct de vedere liturgic, icoana posedă un caracter teofanic şi revelativ asemenea Scripturii. Iată de ce, pentru orientul creştin, icoana devine “cuvânt vizibil”, predicarea Adevărului facându-se deci şi prin intermediul imaginilor. De asemenea, experienţa liturgică a Bisericii Ortodoxe evidenţiază legătura profundă dintre icoană si Euharistie, deoarece ambele sunt înţelese ca feţe ale aceleiaşi realităţi eshatologice care este Hristos. Studiul de faţă subliniază deci raportul intim ce se instaurează în cadrul cultului liturgic ortodox pe de o parte între icoană şi Scriptură iar pe de altă parte între icoană şi Euharistie.

Il mistero dell’incarnazione di Cristo come fondamento teologico dell’icona bizantina

Dacă e adevărat faptul că a fi creştini constă în modul de a ne raporta la Hristos, trebuie sa admitem că însuşi Hristos s-a raportat înainte de toate la noi, alegând să se descopere în mod deplin, deschizându-ne astfel posibilitatea de a-L cunoaşte. Văzută şi înţeleasă ca manifestare a Logosului Tatălui, icoana devine artă înviată în Hristos, nu semn, nici manifestare, ci simbol al prezenţei, viziune liturgică a Tainei întrupată in chip omenesc. Întemeiat pe scrierile Sfinţilor Părinţi, studiul de faţă evidenţiază legătura profundă dintre icoana lui Hristos şi Taina Întrupării Sale, întrucât chiar în actul Său de a deveni om stă posibilitatea de a-L închipui în icoană. Astfel, toată teologia mântuirii îşi cunoaşte originea în acest act al chenozei lui Dumnezeu şi numai articulându-l în plan teologic reuşim să ajungem la profunda învăţătură a îndumnezeirii omului prezentă în Biserica Ortodoxă.

Un secol de cercetare a picturii murale medievale din Moldova

Monahia drd. Gabriela PLATON

În cei peste o sută de ani de existenţă (1905-2012), cercetarea picturii murale medievale din Țara Moldovei a făcut progrese rapide şi mari, ajungând azi la stadiul unei discipline perfect constituite, care nu numai că are obiectul precis delimitat, dar şi-a pus la punct metodele de investigaţie, şi-a creat organele sale speciale de publicitate şi dispune de un număr din ce în ce mai mare de cercetători competenţi, care au îmbogăţit literatura acestei discipline cu numeroase opere de o seriozitate şi de valoare ştiinţifică remarcabile. Valoarea europeană a sintezei moldoveneşti în arta medievală a fost de multă vreme recunoscută de specialiştii străini, care au avut ocazia să studieze la faţa locului monumentele ridicate în epoca Sfântului Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. În diferite lucrări de specialitate, bizantinologi de peste hotare, oameni de cultură şi specialişti din ţara noastră demonstrează, în spiritul unei înalte rigori ştiinţifice, că arta moldovenească medievală nu este, aşa cum unii înclină să creadă, un fenomen provincial şi secundar al artei bizantine.

Prodromița — o mărturie ortodoxă în istoria românilor

Pr. conf. dr. Petre COMȘA

Sensul împlinirii noastre în istorie este prezentat din perspectiva împlinirii noastre ca parte a Bisericii universale, cosmice. Românirea, încurajată de unii, dar contestată de alții, în secolul al XIX-lea, s-a dovedit plăcută lui Dumnezeu, aceasta văzându-se din faptul că ne-a dat în 1863 icoana nefăcută de mână, Prodromița, reper fundamental pe drumul împlinirii noastre. Prodromița a fost dată în primul rând celor care se nevoiesc pentru promovarea valorilor românești. Din păcate Prodromița este puțin prezentată și de aceea puțin cunoscută, ceea ce are efecte negative asupra împlinirii și mulțumirii sufletești a românilor. Prodromița nu ne izolează în cadrul celorlalte popoare, deoarece bunul Dumnezeu a dat fiecărui popor icoane nefăcute de mână, după specificul lui, dar toate având ceva comun: strălucirea Duhului Sfânt, care este una și ne unește.

Il valore dell’Icona nell’ambito liturgico a partire dalla relazionemente-corpo-immagini

Problema legăturii dintre minte şi corp a suscitat un interes deosebit pentru oamenii din toate timpurile şi din toate culturile datorită multiplelor implicaţii pe care o astfel de problematică le posedă, cu precădere cele de natură religioasă...

Icoana ortodoxă: dimensiuni formatoare pentru creştinul de azi

Lect. dr. Claudia Elena DINU Pr. lect. dr. Adrian DINU

Iconografia ortodoxă redă întocmai învăţătura Bisericii despre Mântuitorul Hristos, despre Maica Domnului sau despre oricare dintre sfinţi. Icoana este o chemare (de la latinescul vocatus care înseamnă „a chema”, „a striga”), adică cei care „alcătuiesc” o icoană trebuie să aibă o chemare deosebită spre sfinţenie.