lumină

Fundamente biblice ale teologiei luminii dumnezeiești, în scrierile Părintelui Stăniloae

Diac. lect. dr. Cătălin VATAMANU

Formulată în istoria noastră orizontală ca mărturisire a Bisericii și dogmă, deoființimea Tatălui cu Fiul și cu Duhul Sfânt exprimată prin metafora luminii este una dintre temele teologice predilecte ale marelui dogmatist Dumitru Stăniloae. El fundamentează teologia luminării, a participării omului prin har la Slava Divină pe experiența scripturistică mărturisită liturgic și filocalic. Vorbind despre prezența luminii celei dumnezeiești în viața Bisericii, în general, și a omului, în particular, Părintele Stăniloae, puternic ancorat în adevărul textului scripturistic revelat scoate în evidență comuniunea de Persoane Treimice, dar şi faptul că omul „mânat lăuntric spre deschiderea prin lumină” are ca fundament, care l-a creat şi care îl susţine, lumina iubirii dumnezeieşti. Doar în această lumină omul ajunge dumnezeu prin har, treaptă la nivelul căreia, „uniţi cu El, ne vom umple toţi de lumină şi tot universul va fi în Împărăţia cerurilor o Împărăţie a luminii, o Împărăţie a luminii răspândite între Persoanele Sfintei Treimi şi din Ea între persoanele umane, unite cu Hristos”.