viață monastică

Rolul stareţului în viaţa liturgică a mănăstirii

Sfinții Părinţi ai Bisericii, întemeietori şi organizatori de obşti călugăreşti, iluminaţi de Duhul Sfânt şi întemeiaţi pe cuvintele Sfintei Scripturi, definesc mănăstirea nu doar ca locul unde luptă, se roagă şi se nevoiesc călugării. Mănăstirea este cu mult mai mult decât atât. Ea este „cetatea” şi „casa lui Dumnezeu”, întru care El stăpâneşte şi lucrează ceea ce voieşte. Aici, monahii, silindu-şi firea lor cea omenească, doresc să imite slujirea îngerilor din cer. Pentru a-şi atinge idealul trăirii îngereşti, Domnul le-a încredinţat monahilor, pe lângă alte daruri, şi visteria liturgică a Bisericii Sale. Când priveşti un monah îmbrăcat în hainele simple şi specifice lui, gândul te duce îndată la chipul lui lăuntric.

Ținuta monahală — aducătoare-aminte de moarte și de judecata lui Dumnezeu

Centrul Social-Cultural "Sfântul Paisie" al Mănăstirii Neamţ a găzduit, în zilele de 14 şi 15 noiembrie, Sinaxa monahală cu stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopul Iaşilor. Întâlnirea monahală din acest an a coincis cu prăznuirea Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamţ şi a avut ca temă principală „Gândul la moarte”. În acest referat, autorul arată că monahul îşi începe lupta duhovnicească de omorâre a poftelor şi a patimilor de tot felul în momentul în care începe să moară pentru lume, când se hotărăşte să renunţe în totalitate la numele şi la hainele lumeşti pe care le-a avut până în momentul ceremoniei liturgice de consacrare întru călugăr.