păcate

Părinţii Patericului despre perioadele scurte de penitenţă, dar pe măsura gravităţii păcatului

Pr. asist. cerc. dr. Liviu PETCU

Dumnezeu, nu doar că nu-i respinge pe păcătoşii care, după ce-și evaluează viața maculată, înnegrită de păcate, stăruiesc într-o totală conversie, în lepădarea faptelor întunericului și în redirecționarea minții, a inimii și a voinței către El, ci îi primeşte pe aceștia ca şi pe cei drepţi, şi nu numai că nu-i pedepseşte, ci-i caută El Însuşi, şi aflându-i, se bucură de ei și de întoarcerea lor împreună cu toți sfinții și îngerii Săi. Hristos nu întoarce spatele păcătoșilor: nu doboară pe cel desfrânat, nu alungă pe adulterin sau pe beţiv, nu-I este rebarbativ hulitorul, nici trufașul, ci, prin pocăință sau depărtarea de păcatele trecute şi săvârşirea faptelor bune, pe toți îi schimbă, îi transformă și-i vindecă. Deşi Părinţii deşertului sunt adeseori considerați aspri – şi erau în multe privinţe – s-au revelat a fi, în privința recomandărilor de acte penitențiale pentru alții, mai toleranţi decât clericii din marile biserici sau comunități locale. În concepția Părinților din Pateric, dovada de primire a pocăinţei şi de iertare din partea lui Dumnezeu este faptul de a fi alungat din suflete orice simţământ al acelor păcate și de a începe efectiv lucrarea faptelor luminii contrare celor ale întunericului. Toată această discuţie despre pocăință și plâns ne poate lăsa o impresie greşită. Pocăința intensă nu duce către descurajare sau deznădejde, ci, paradoxal poate pentru unii de astăzi, la cereasca bucurie.