profetese

Chipuri de femei din Vechiul Testament. Două profetese: Mariam și Hulda

Vechiul Testament reprezintă prima parte a Sfintei Scripturi şi cuprinde descoperirea dumnezeiască făcută de Dumnezeu prin patriarhi şi profeţi, fiind pedagog spre Hristos şi pregătind venirea Mântuitorului. În cele 39 de cărţi sunt înfăţişate crearea lumii şi a omului, sunt evocate istoria, religia, instituţiile şi tradiţiile poporului ales, de la creaţie şi până la întruparea lui Mesia. Între personalităţile prezente în paginile vechitestamentare, un loc important este ocupat de profeţi. Aceştia au fost persoane pline de credinţă, aleşi de Dumnezeu spre a mustra pe poporul care a părăsit voia Sa, încălcând poruncile dumnezeieşti. Profeţii au fost inspiraţi, au avut viziuni sau au vorbit direct cu Părintele ceresc. Ei au avut curajul să-i înfrunte pe regi şi pe mai-marii cetăţilor, riscându-şi chiar propria viaţă.  De cele mai multe ori, profeţii au fost bărbaţi, dar au existat şi situaţii în care unele femei au exercitat această misiune. Articolul de faţă prezintă două chipuri de profetese ale Vechiului Testament, Miriam şi Hulda, insistând asupra rolului lor în păstrarea credinţei, subliniind curajul şi devotamentul lor faţă de Dumnezeu.