Spiritualitate ortodoxă

Receptarea operei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae în viața și spiritualitatea monahală (II)

Pr. prof. dr. Ioan C. TEȘU

Pentru Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, monahismul ortodox a reprezentat un adevărat stindard al apărării și propovăduirii dreptei credințe, în toate epocile istoriei creștine; mănăstirile - oaze de spiritualitate ortodoxă și de identitate națională, iar monahii de vocație - modele sublime de întrupare a învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinția Sa a avut o înaltă considerație pentru viața monahală, apreciind că aceasta va fi un reper fundamental pentru creștinism și creștini, atât timp cât își va păstra nealterate voturile și idealurile, îndeplinindu-și vocația prin practicarea unei vieți de sfințenie. Relația pe care a avut-o și a cultivat-o Părintele Profesor Dumitru Stăniloae cu monahismul și monahii este una de reciprocă prețuire. Fie prin pelerinajele făcute, fie prin relațiile spirituale cu mari duhovnici, Părintele Profesor a cunoscut din interior monahismul, pe care l-a văzut totdeauna ca un factor de îmbunătățire morală a vieții creștine, la modul general. Din perspectiva istoriei monahismului, Părintele Stăniloae a consacrat numeroase eforturi și pagini monahismului ortodox românesc și personalităților lui centrale, datorită profundelor sale convingeri privind vocația de sinteză a spiritualității ortodoxe românești, a echilibrului și discernământului acesteia. Pentru toate aceste merite și servicii făcute monahismului românesc și celui ortodox, în general, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a bucurat de o apreciere și o prețuire speciale, monahii considerându-l, chiar dacă a trăit în familie, „unul de-al lor”, și aceasta pentru că au găsit în el un autentic iubitor și apărător al valorilor înalte ale vieții monahale.

Receptarea operei părintelui profesor Dumitru Stăniloae în viața și spiritualitatea monahală (I)

Pr. prof. dr. Ioan C. TEȘU

Pentru Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, monahismul ortodox a reprezentat un adevărat stindard al apărării și propovăduirii dreptei credințe, în toate epocile istoriei creștine; mănăstirile - oaze de spiritualitate ortodoxă și de identitate națională, iar monahii de vocație - modele sublime de întrupare a învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinția Sa a avut o înaltă considerație pentru viața monahală, apreciind că aceasta va fi un reper fundamental pentru creștinism și creștini, atât timp cât își va păstra nealterate voturile și idealurile, îndeplinindu-și vocația prin practicarea unei vieți de sfințenie. Relația pe care a avut-o și a cultivat-o Părintele Profesor Dumitru Stăniloae cu monahismul și monahii este una de reciprocă prețuire. Fie prin pelerinajele făcute, fie prin relațiile spirituale cu mari duhovnici, Părintele Profesor a cunoscut din interior monahismul, pe care l-a văzut totdeauna ca un factor de îmbunătățire morală a vieții creștine, la modul general. Din perspectiva istoriei monahismului, Părintele Stăniloae a consacrat numeroase eforturi și pagini monahismului ortodox românesc și personalităților lui centrale, datorită profundelor sale convingeri privind vocația de sinteză a spiritualității ortodoxe românești, a echilibrului și discernământului acesteia. Pentru toate aceste merite și servicii făcute monahismului românesc și celui ortodox, în general, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a bucurat de o apreciere și o prețuire speciale, monahii considerându-l, chiar dacă a trăit în familie, „unul de-al lor”, și aceasta pentru că au găsit în el un autentic iubitor și apărător al valorilor înalte ale vieții monahale.

Viaţa în Hristos trăită şi mărturisită în şi prin monahismul moldav

† TEOFAN , Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Văzute, în mod special prin prisma picturii exterioare, ca o „categorie estetică de valoare universală” , mănăstirile Moldovei ascund în sânul lor comori mult mai adânci. Viaţa în Hristos, trăită în Duhul Sfânt sub revărsarea iubirii Tatălui ceresc, este fântâna purtătoare de comori lăuntrice prezentă în vetrele monahale moldoveneşti. Valoarea mănăstirilor moldave, izvor de viaţă curată pentru căutătorii de sens şi profunzime spirituală, are două repere esenţiale: mesajul teologic mărturisitor al credinţei în Hristos, prezent în frescele murale, şi fenomenul patristic legat de Sfântul Paisie Velicicovschi de la Nemţ.

Contribuții ascetico-mistice creștine: Sfântul Ioan Casian (III)

Pr. prof. dr. Ioan C. TEȘU

Astăzi, într-o lume tot mai zbuciumată, omul contemporan poate găsi în cuvintele și sfaturile Părinților Bisericii remedii la multe dintre neliniștile ontologice și la frământările sale existențiale. Iar eficiența acestora este cu atât mai sporită cu cât ele nu sunt produsul exclusiv al minții omenești, al puterii de pătrundere sau al introspecției unui terapeut, oricât de bine pregătit ar fi el, nici al unor tehnici de sondare abisală a inconștientului, ci au calitatea de lucrări vindecătoare și mântuitoare.
Sfântul Ioan Casian, teolog de mare profunzime intelectuală și desăvârșit cunoscător al vieții ascetice creștine, îmbină în modul cel mai fericit înțelepciunea pozitivă a Romei cu intelectualismul grecilor, acestea îndreptate spre viața practică, oferindu-ne nouă, celor de astăzi, cuvinte „cu putere multă”, capabile să ne descopere adevăratele sensuri ale vieții și rațiunile ființiale ale lumii, „ancorându-ne” în Dumnezeu și în bogata lume spirituală.

Necazurile, durerile și suferințele – forme ale iubirii milostive a lui Dumnezeu

Pr. prof. dr. Ioan C. TEȘU

Avându-și originea ultimă în păcatul strămoșesc, amplificat de păcatele personale, necazurile, suferințele și bolile sunt semne ale iubirii și milei lui Dumnezeu, dovezi ale atotînțelepciunii Sale. Situațiile limită, împrejurările dramatice din viață, încercările și durerile prezente nu sunt semne ale abandonului sau ale uitării din partea lui Dumnezeu, ci constituie o probă dificilă ce trebuie depășită prin demnitate și noblețe sufletească, prin credință, răbdare și rugăciune, în nădejdea răsplății veșnice de la Dumnezeu.
Suferințele și pătimirile trecătoare sunt semne ale alegerii dumnezeiești, pe care creștinul le experimentează în drumul său spre bucuriile viitoare și veșnice, iar asumarea și purtarea acestora este considerată în credința ortodoxă cea mai înaltă harismă, cel mai important dar pe care îl poate dobândi omul spre viața viitoare, veșnică și fericită.

Icoana ortodoxă: dimensiuni formatoare pentru creştinul de azi

Lect. dr. Claudia Elena DINU Pr. lect. dr. Adrian DINU

Iconografia ortodoxă redă întocmai învăţătura Bisericii despre Mântuitorul Hristos, despre Maica Domnului sau despre oricare dintre sfinţi. Icoana este o chemare (de la latinescul vocatus care înseamnă „a chema”, „a striga”), adică cei care „alcătuiesc” o icoană trebuie să aibă o chemare deosebită spre sfinţenie.

Tezaur de spiritualitate românească din Muntele Athos

Prof. dr. Vasile VASILE

The historical and musicological research “Treasury of Romanian
Spirituality in Mount Athos”, written by Prof. Dr. Vasile
Vasile is a synthesis of his books called with the same title, where
the author analyses carefully the musical manuscripts in the
Athos Peninsula and their immense importance for the Orthodox
world and especially for the Romanian culture and musicology. The
professor presents every big monastery and skete, where he found
musical manuscripts and documents and represent the great history

Duhovnicul: doctor al sufletelor oamenilor și educator în procesul formării lor duhovnicești

Pr. lect. dr. Adrian DINU

Rev. Lect. Dr. Adrian Dinu presents the role of the spiritual father
into the Church and the challenges he faces in the modern
society menaced by the consumism and secularization. Acceding
to the Holy Fathers of the Church, the author analyses the main
features of a good spiritual father and also the great responsibility
of such a mission in the Church for the salvation of the believers.
After a short introduction into the theology of salvation, clarifying
the notions of sin and of forgiveness, the author shows the fundamental

Cei doi ierarhi moldoveni cu numele „Ioan de Râșca”

Based on a sound historical argumentation, this article aims
to differentiate, , the life and work of two persons historically known
as “John from Râșca”. The first, Bishop John of Hu[i (1598-1605)
and Rădăuți (1605-1608), it wasn’t named “John from Râșca” but
this name has been assigned to him by Narcis Crețulescu, in 1901.
The second, who had methane to Râșca Monastery (1618-1634), was
bishop of Huși (1667-1674) and Archbishop of Roman (1674-1685).

O reprezentare ideală a relației dintre om și divinitate: Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț — Hozevitul. Istoria unei vieți în Hristos și pentru Hristos

A rich documentary material has been gathered about the life
of the Saint Righteous John of Neam]. It reveals us nowadays the
gentle face of a young man with great love for parents, school
and church. He was a young man who not only heard God's call
to holiness, but he answered to it, choosing to achieve the spiritual
fullness by living the monastic life. Thus, the Righteous John from
Neam] – the Hozevite is not only a great personality of the Romanian