Principii antropologice ortodoxe pentru o teologie a migraţiei, în contextul actual al misiunii Bisericii

Astăzi, în contextul atacurilor comise de extremiștii din gruparea Statul Islamic (SI) asupra comunităților etnice și religioase din Siria și Irak, care ar putea fi considerate un genocid, Biserica trebuie să intervină cu autoritatea pe care o are în lume, prin mijloacele harice și prin puterea cuvântului primite de la Hristos, Domnul păcii și al comuniunii, pentru a dărui de Sus „pacea a toată lumea şi buna stare a Sfintelor lui Dumnezeu biserici”. O șansă pentru acești refugiați ar fi ca Bisericile din Europa să le ofere posibilitatea de a trăi spiritualitatea lor în limba maternă. În propria comunitate cu identitate națională și în propria Biserică, imigrantul nu mai este străin, ci este precum acasă. Comunitățile religioase minoritare din diaspora nu sunt și nu devin ghetouri etnice, ci bazându-se pe vitalitatea lor spirituală, pot împărtăși valori și se pot îmbogăți din diversitatea valorilor Bisericilor autohtone. Migrația nu este și nu trebuie să devină doar un fenomen social sau economic. Ea are o profundă particularitate teologică, pentru că experiența emigrării este experiența căutării lui Dumnezeu, iar experiența imigrării este experiența găsirii Lui în theologicus locus, acel loc favorabil descoperirii lui Dumnezeu și comuniuni cu El.