„Filosofia creştină” ca hermeneutică şi euristică. Prolegomene asupra raportului dintre teologie şi filosofie

Contestarea originalităţii Sfinţilor Părinţi i-a condus pe unii exegeţi moderni, precum A.J. Festugière, la afirmarea preponderenţei platonismului în mistica acestora, deşi el însuşi subliniază inadecvarea noţiunii de har în mistica platonică. Începând cu Grigorie al Nyssei şi Dionisie se merge spre tema Întunericului divin – o temă lipsită de paralele în platonism, o reală originalitate în mistică. Altă provocare adresată patristicii vine din partea lui Adolf von Harnack, cel care a insistat asupra „elenismului” Sfinţilor Părinţi. George Florovsky va face o insistentă pledoarie noţiunii de „elenism creştin”, arătând cum gândirea patristică greacă a evitat închiderea sa în sistemele filosofice elene, ereziile nefiind altceva decât absorbirea necritică a filosofiei greceşti păgâne în gândirea creştină. Mult mai pozitiv este H. Schäder atunci când spune că „încreştinarea logicii aristotelice în teologia bizantină” s-a făcut modificând termenii aflaţi în relaţie: a ideii platonice fundamentale a participării (methexis) cu noţiunea aristotelică centrală a energiei, actualizării (energeia) introduse de Aristotel în opoziţie faţă de schema platonică. Tradiţia manualelor „creştine” de logică din secolul al VIII-lea era una eclectică, nerecurgându-se la izvoarele originale. Părintele Ioan I. Ică jr. surprinde la Sfântul Ioan Damaschinul o cale de mijloc între esenţialismul platonismului şi personalismul existenţialist. Methodios Fouyas arată cum însuşi Palama a fost el însuşi „metodologic un aristotelian”, dar „ontologic un platonist”. În Apus, pe de altă parte, sinteza tomasiană între neoplatonismul augustinian şi aristotelismul arabizat, îl determină pe A.D. Sertillanges să exclame: „Toma este mai aristotelician decât Aristotel”. În final, secolul al XX-lea a fost, prin excelenţă, cel al „filozofiei creştine” ca hermeneutică, dar, arată Marion, definiţia „filozofiei creştine” propusă de Gilson poate fi citită „nu doar ca hermeneutică, ci mai întâi şi deodată ca euristică”.