Monahismul are slujitori de faimă, a căror viaţă şi lucrare, dincolo de smerenie şi ascultare, rămân pilduitoare în amintirea posterităţii. Despre unii dintre ei se poate spune că sunt oameni providenţiali, trimişi în chip special într-un anumit timp, pentru a schimba istoria unei mănăstiri, a unei regiuni sau chiar a ţării întregi. Aşa a fost marea stareţă a Mănăstirii Agapia, stavrofora Eustochia Ciucanu. Istoria Mănăstirii Agapia a consemnat cu litere aurite perioada stăreţiei stavroforei Eustochia Ciucanu. Ierarhi şi slujitori ai Bise­ricii din diverse locuri, scriitori, profesori universitari, teologi, me­dici şi oameni din toate categoriile sociale îşi amintesc de vrednica stareţă a Agapiei. Unii o consideră cea mai mare stareţă sau, oricum, printre cele mai importante stareţe ale ctitoriei hatmanului Gavriil. În cei treizeci și doi de ani de slujire grea în demnitatea de stareţă a uneia dintre cele mai mari mănăstiri de călugăriţe, stavrofora Eustochia Ciucanu şi-a împletit cu multă osteneală, statornicie şi dăruire cunună din flori neveştejite, pe care El, Dreptul Judecător, i-o va dărui în ziua aceea.